
Una dintre cele mai mari temeri ale unui părinte este de a se îmbolnăvi copilul său, mai eles în condițiile în care sistemul medical este supus unui stres deosebit ca urmare a pandemiei de Covid-19.
Programul de control medical de bază gratuit pentru copii de până la 18 ani are atât rolul de a oferi suport rapid familiilor în majoritatea cazurilor frecvente de îmbolnăviri sau accidente ușoare la copii cât și rol de prevenție a unor afecțiuni mai grave ce pot fi descoperite timpuriu. De asemena, programul prevede și o componentă de educație și monitorizare pentru adolescenți.
Acest proiect poate fi implementat pe infrastructura existentă în comuna Jilava dar pentru a fi eficientizat și a putea răspunde tuturor cererilor capacitatea Policilinicii va fi extinsă atât în termeni de procesare a pacienților ambulatoriu cât și de consultații la domiciliu. De asemenea programul prevede și creșterea capacității recoltare locală a analizelor de bază pentru a răspunde rapid acestor nevoi astfel încât pacienții să primească toate înformațiile necesare precum și tratamentul local, fără a mai fi nevoiți să apeleze la policlinici bucureștene.